Cine suntem? / Cetățeni Puternici

Reforma Electorală

Susținem diminuarea pragului electoral la 3%, și proporțional, a semnăturilor necesare pentru alegerile parlamentare și europarlamentare pentru creșterea competiției și pluralismului politic. De asemenea, susținem adoptarea sistemului de vot preferențial cu liste deschise pentru a lupta cu corupția din interiorul partidelor politice.

Considerăm esențială implementarea votului prin corespondență, a listelor electorale echilibrate de gen și constituirea listelor transnaționale pentru alegerile europarlamentare prin care cetățenii vor putea vota pentru candidați din întreaga Uniune ce dezbat probleme europene. Nu în ultimul rând, vrem să creștem participarea în politică prin implementarea vârstei minime de vot de 16 ani, și de a candida de 18 ani.

5+1 provocări

Volt a definit 5+1 provocări fundamentale pe care vrea să le promoveze în fiecare țară europeană. Primele 5 vor fi cele adaptate la fiecare program național astfel încât să corespundă realităților locale, iar acea +1 – propunerea noastră pentru reforma și consolidarea UE – va fi una și aceeași pentru toate programele naționale.

Volt dorește astfel să mențină o unitate de viziune între filiale sale naționale. Avem provocări comune, și trebuie să lucrăm împreună pentru a le soluționa cât mai eficient.

Citește aici programul politic Volt Europa
  • 1

    Statul Inteligent

    Vrem să construim un stat care lucrează inteligent în folosul cetățenilor săi.

  • 2

    Renașterea Economică

    Vrem să construim o economie deschisă, care lucrează în beneficiul comunității și în armonie cu mediul înconjurător.

  • 3

    Echitatea Socială

    Vrem să construim o societate în care toți cetățenii să aibă dreptul de a-și trăi viața așa cum doresc, într-un mediu liber și respectuos față de diversitatea umană.

  • 4

    Echilibrul Global

    Vrem o Uniune Europeană puternică și o ordine internațională echitabilă, bazată pe democrație, respect reciproc, și drepturile omului.

  • 5

    Cetățeni Puternici

    Vrem un spațiu democratic robust, în care fiecare cetățean are posibilitatea de a se implica activ în procesul politic.

  • +1

    Reforma UE

    Aspirăm la o Uniune Europeană mai democratică și unită, într-o structură federală bazată pe principiul de subsidiaritate și echilibru al puterilor.