Viza de flotant
Viza de flotant

Viza de flotant îți va aduce dreptul de a decide soarta orașului în care trăiești.
A venit momentul să ne mobilizăm.
Numărul locuitorilor Bucurestiului este, cum bine știm, mult mai mare decât cel declarat. Aceasta se datorează în mare parte studenților care îşi termină studiile, se stabilesc în capitală, însă neexistând o lege care să îi oblige să îşi obțină viza de flotant, rămân ani buni înregistrați la adresa din oraşul în care s-au născut. In aceeasi situatie se afla si studentii care inca studiaza. Mai departe, acest lucru se va reflecta în rezultatele alegerilor locale. Fără viza de flotant (sau modificarea adresei de reședință din buletin) nu ai dreptul sa alegi pe cel care va administra pentru următorii patru ani oraşul în care locuieşti.
Propunem o amplă mișcare de mobilizare.
Ai prieteni/ colegi care ştii că se află în această situație? Pune mâna pe telefon şi sună-i. Este un act civic. Incurajeaza-ti toți cunoscuții să facă tot posibilul să ajungă la votare pe 27 septembrie. Este şansa noastră de a decide viitorul oraşului nostru pentru următorii patru ani, şi chiar pentru mai mulți ani, pentru că deciziile de acum pot avea efecte devastatoare pe termen nedeterminabil. Să nu-i lăsăm pe alții să decidă în locul nostru!
Să dăm împreună Bucureştiului o mână de ajutor. O merită.
Care sunt pașii pentru obținerea vizei de flotant?
1. a) Dacă ai domiciliul în București, atunci adoptă un prieten. Legea e foarte permisivă și zice că unicul criteriu este ca persoana sa stea în spațiul tău minim 15 zile. (fără să fie nevoie de dovada celor 15 zile);
b) Dacă nu ai viza de flotant, sună proprietarul spațiului în care locuiești sau găsește o cunoștință (prieten/ă, rudă) care acceptă să te ia în spațiu
2. Plătește taxa de timbru (5 lei) la Poștă sau Direcția generală de impozite și taxe
3. Mergi la la Direcția de Evidență a Persoanelor din sector/oraș împreună cu persoana care vă ia în spațiu, contractul de vânzare-cumpărare al apartamentului în orginal și copie, formularul completat (sau completați pe loc), dovada plății taxei de timbru și buletine. Ar trebui sa dureze 10 - 15 minute. Formularele segasesc aici https://evpilfov.ro/acte-de-identitate/stabilirea-resedintei-flotant/
Viza de flotant va fi emisă în aproximativ 7 zile (poate varia puțin în funcție de Direcția de Evidență a Persoanelor).
Expert Forum s-au documentat și oferă aici toate informațiile necesare www.expertforum.ro/viza-flotant-locale-2020.
Volt crede în Statul Inteligent, crede că statul poate și trebuie să îmbunătățească și să eficientizeze permanent serviciile publice folosind cele mai avansate și testate bune practici și tehnologii disponibile. Aceleași mijloace pot și trebuie să țintească transparența radicală a actului de guvernare, eliminarea corupției și menținerea încrederii cetățenilor în stat, comunitate și semeni. Digitalizarea datelor va face acest proces mult mai simplu. Momentan, evidența populației se face prin procedee greoaie, învechite și inexacte. Proprietarii nu sunt obligați să anunțe nicăieri identitatea chiriaşilor. Administrațiile blocurilor nu au evidența locatarilor. Membrii Volt se vor implica activ pentru a se asigura ca aceste lucruri se schimbă.
A trăi clandestin într-un oraş cum este Bucureşti este cel mai simplu lucru, pentru că nimeni nu te întreabă nimic. Este ca și cum nu ai exista. Şi atâta vreme cât nu exişti, nu ai nici dreptul de a vorbi.
Multumiri Ovidiu Bejan pentru grafică