Alegerile pentru Parlamentul European devin cu adevărat europene

Alegerile pentru Parlamentul European devin cu adevărat europene

9 mai 2022
Cum va vota Europa in 2024
eu_ellections
  • Membrii Parlamentului European au votat la Strasbourg pe 3 mai un nou și foarte ambițios Act al legii electorale care va defini modul în care va vota Europa în 2024.
  • Europarlamentarul Volt Europa, singurul partid pan-european, Damian Boeselager, a negociat cu succes dosarul în numele grupului EFA din Parlamentul European.

De mai bine de 40 de ani, modul în care votăm în Europa nu s-a schimbat fundamental. De-a cursul timpului, au fost mai multe eforturi, dar toate au eșuat. În prima săptămână a lunii mai, această tendință a fost întreruptă, iar membrii Parlamentului European au votat un Act al legii electorale fără precedent care va defini modul în care va vota Europa în 2024. Pentru Volt Europa, această reușită este istorică și va marca una dintre cele mai importante realizări ale organizației paneuropene pe parcursul acestui mandat.

Printre prevederile noului text legal, negociate cu succes de către europarlamentarul Volt Europa, Damian Boeselager în numele grupului politic EFA se află următoarele:

  1. Existența listelor electorale paneuropene care să conducă la alegeri cu adevărat europene
  2. Posibilitatea ca mișcările paneuropene să fie prezente pe buletinele de vot la nivelul UE
  3. Reprezentarea femeilor și bărbaților în mod egal pe listele electorale prin liste alternative sau cote
  4. Accederea mai echitabilă la alegerile europene pentru partide și mișcări în întreaga UE
  5. Posibilitatea fiecărui european de cel puțin 18 ani să poată candida (Acest lucru va schimba lista de candidați în Italia, Grecia (până acum vârsta minimă era de 25 de ani), România (23 de ani), Belgia, Bulgaria, Cehia, Estonia, Irlanda, Lituania, Letonia, Polonia, Slovacia și Cipru (21).
  6. Uniformizarea modului în care candidaturile sunt analizate, prin stabilirea de standarde democratice minime pentru selectarea candidaților și pentru înregistrarea unui partid sau depunerea unei candidaturi.

“Acest vot va marca o etapă importantă pentru proiectul nostru de a crea o adevărată democrație paneuropeană. Acest lucru nu a fost niciodată atât de important pentru Europa cum este acum. Avem nevoie de o democrație a UE funcțională, care să țină UE, dar și liderii naționali și politicienii responsabili în mod corespunzător. O democrație deschisă, competitivă și care promovează inovația pentru a o face rezistentă împotriva atacurilor din exterior. O democrație, care după 40 de ani, ajunge în sfârșit în secolul XXI - o democrație UE 2.0.

Având ADN-ul unui partid pan-european deja, suntem convinși că Volt va reprezenta alternativa cu adevărat europeană la următoarele alegeri. Data de 9 mai 2024 va fi un adevărat festival al democrației și al europenismului în întreaga UE. Volt va candida în toate țările UE sub același program politic cu scopul clar de a continua reforma Uniunii Europene și a statelor membre.”, a declarat Ștefan Răzvan Florea, Co-Președinte Volt România.

Volt Europa a intrat în Parlamentul European în 2019 cu ambiția de a reforma Uniunea Europeană, reforma alegerilor europene fiind primul pas către acest obiectiv. Formațiunea pan-europeană argumentează necesitatea adoptării acestei modificări la legea electorală astfel:

  1. Avem nevoie de o democrație europeană adevărată. În prezent, există 27 de reguli naționale care determină rezultatul alegerilor europene. Nu există dezbatere europeană, nici responsabilitate europeană, nici demonstrații europene. Acordarea europenilor a unui vot cu adevărat european va fi un pas către atenuarea deficitului democratic al UE.
  2. Fiecare vot trebuie să conteze. Pragurile electorale exclud vocile a milioane de oameni. Mai mult decât atât, acestea sunt împotriva principiului egalității votului.
  3. Politica UE trebuie să devină inovatoare și competitivă. Permiterea noilor idei politice să intre în dezbaterea politică și luarea deciziilor face politica mai diversă și mai inovatoare.
  4. Votul trebuie să fie accesibil tuturor. Fiecare cetățean european, indiferent dacă este în închisoare, departe de casă sau absent în ziua alegerilor, fără adăpost sau cu handicap trebuie să poată vota.

Puteți afla informații suplimentare și urmări activitatea Volt aici:

www.voltromania.org

www.volteuropa.org

www.facebook.com/VoltRomania
www.instagram.com/volteuropa

www.twitter.com/volteuropa