Situaţia Agriculturii în România

Situaţia Agriculturii în România

10/22/2020, 6:29:28 PM
Situaţia Agriculturii în România
Situaţia Agriculturii în România

Introducere

O mică notă la început: Deoarece ponderea producției vegetale în valoarea de producție a agriculturii în România este de aproape 75%, ne vom concentra în articolul nostru asupra agriculturii arabile și vom trata domeniul de creșterea animalelor doar la superficial.

Cea mai remarcabilă schimbare în agricultura românească , în epoca recentă, a avut loc în 1990: după mai bine de 30 de ani de gestionare colectivă de către Cooperativele Agricole de Producție (CAP), terenurile agricole au fost returnate proprietarilor inițiali sau urmașii acestora. Din păcate, nu s-a efectuat nicio consolidare funciară în cursul acestei restituiri a terenului. În loc să se arondeze terenurile către noii proprietari, acestea au fost parțial împărțite în parcele mici, adesea de câteva zeci de ari, care au fost apoi alocate în diferite tarlale. Motivul a fost cu siguranță lipsa de timp și dorința de a compensa nedreptățile cu privire la diferite calități ale solului dintr-o anumite zonă.

Rezultatul a fost că această peticeală de suprafețe mici a fost inițial gestionată aproape în totalitate de către persoane fizice, mai ales sub forma unei agriculturi de subsistență.

Un studiu din 2008 a arătat că din cele 10 milioane de hectare de teren arabil din România, 6,8 milioane de hectare erau pârloage.

Acest lucru s-a datorat, printre altele, faptului că după revoluție și destrămarea companiilor de stat, inventarul existent (adesea învechit) de tractoare, utilaje, unelte și scule a fost împărțit între cetățenii, ceea ce a însemnat că aproape nici una dintre fermele mici nu a fost complet dotată. În plus, persoanele fizice evident nu dispuneau de clădiri adecvate pentru ateliere sau depozite, deoarece toate aceste clădiri fuseseră așezate în CAP-urile respective sau silozuri de cereale cu capacități uriașe erau amplasate strategic pe liniile de cale ferată și nu exista nici o posibilitate de utilizare pentru fermele mici.

Cerealele au fost depozitate în clădiri improvizate, iar cea mai mare parte a recoltei a fost folosită pentru a hrăni animalele ținute în propria curte.

Împreună cu lipsa masivă de resurse financiare și exploatarea ineficientă a parcelelor fragmentate, aceste circumstanțe au condus la ramanea pârloage a acestor terenuri arabile.

Cu toate acestea, aceasta nu a fost neapărat o problemă fundamentală: terenurile nelucrate au fost folosite ca pășuni pentru animale, în special pentru oi și capre.

Până la aderarea la UE în 2007, structura agriculturii României s-a schimbat de la micii fermieri de subsistență la ferme pe scară largă. Până atunci au fost în principal fost fermierii și investitorii autohtoni care au înființat ferme mari arabile cu câteva sute sau chiar mii de hectare. Din 2007, această dezvoltare s-a accelerat considerabil, în special datorită ușurinței cu care cetățenii europeni, atât persoane fizice, cât și persoane juridice, puteau arenda și cumpăra terenuri în România și puteau obține în același timp și subvențiile din partea Uniunii Europene.

Dar, în ciuda acestei schimbări, Eurostat a raportat în 2016 că încă mai erau 3,1 milioane de ferme mici în România, cu o suprafață mai mică de 5 hectare.

O bună parte dintre acestea aveau suprafețe care nu permit finanțarea din partea UE.

Dimensiunea medie a fermelor în acest an a fost de 3,7 hectare, în timp ce media UE a fost de 16,7 hectare.

Structura de vârstă a agriculturii românești este, de asemenea, remarcabilă: 1,5 milioane de fermieri aparțineau grupei de vârstă de peste 64 de ani, între 55 și 64 de ani sunt 750 de mii de fermieri, în grupul între 45 și 54 de ani sunt 650 de mii în timp ce numărul fermierilor tineri, până la vârsta de 44 de ani, este doar de 500 de mii.

Pe baza circumstanțelor de mai sus, ar trebui să se înțeleagă faptul că în România, în ultimii 30 de ani, accentul dezvoltării în agricultură a fost pe extinderea echipamentelor operaționale și construcția clădirilor necesare, în timp ce alte subiecte precum protecția mediului, prevenirea eroziunii, măsurile împotriva efectelor schimbărilor climatice și protecția speciilor au jucat doar un rol subordonat.

Cu toate acestea, aceste probleme nu mai pot fi ignorate și necesită acțiuni urgente, așa cum vom explica în următoarea noastră postare.

Provocări

Multe dintre problemele cu care agricultura românească trebuie să se lupte, pun și alte țări (europene) într-o situație dificilă.

Criza climatică

Cea mai importantă provocare este intensificarea efectelor din ce în ce mai rapide ale crizei climatice, care a fost cauzată într-o măsură deloc de neglijat de agricultură.

De exemplu, precipitațiile medii anuale până în prezent în multe zone arabile din sudul României, de 4-500 l / m², sunt deja destul de scăzute, iar agricultura în această regiune a fost caracterizată de perioade secetoase regulate pe a lungul anilor.

Ca urmare a avansării schimbărilor climatice în ultimele decenii, părți mari din zonele în care se exploatează terenuri arabile sunt afectate de procesul de transformare în stepă sau chiar de deșertificare. Există un risc considerabil de scăderea fertilității solului pe termen lung. Această amenințare a fost recunoscută în România pentru prima dată în urmă cu 50 de ani, după care conducerea comunistă a inițiat cu succes măsuri de ameliorare, cum ar fi extinderea gardurilor vii de protecție și a sistemelor extinse de irigații.

Părți mari ale gardurilor vii de protecție au fost tăiate după 1990, pompele stațiilor de irigații au fost demolate și majoritatea canalelor existente s-au prăbușit și au fost acoperite de vegetație spontană.

Dar chiar dacă ar trebui să plouă, mulți fermieri se vor aștepta la precipitații în viitor cu sentimente mixte: analizele Institutului Meteorologic din România (ANM) arată că comportamentul precipitațiilor s-a schimbat deja fundamental și că efectele se vor intensifica și mai mult . Perioadele lungi de secetă vor fi întrerupte de precipitații extreme, care pot ajunge până la 100 de litri apă pe metru pătrat într-o perioadă scurtă de timp, local chiar și până la 200 de litri. Precipitațiile de acest fel fac mai mult rău decât bine, deoarece solul pur și simplu nu poate absorbi astfel de cantități de apă într-un timp scurt. Prin urmare, majoritatea apei se scurge pe suprafață, spălând solul fertil și, în cel mai rău caz, poate afecta în mod direct suprafețe întregi prin spălarea plantelor tinere. Riscul altor evenimente extreme, cum ar fi grindina și furtunile, va continua de asemenea să crească și, astfel, să reprezinte și mai multe amenințări pentru agricultura arabilă.

„Pentru viitorul apropiat (2021-2050), rezultatele modelelor climatice analizate arată, în cel mai pesimist scenariu pentru România, o creștere medie a temperaturii lunare în cea mai caldă lună a anului de aproape 4 ° C și o scădere medie a precipitațiilor lunare de până la 18 % în timpul verii", a declarat un expert ANM în climat într-un interviu din februarie 2020.

În forma sa actuală, agricultura românească nu este în niciun fel pregătită pentru fenomenele meteorologice viitoare, motiv pentru care este nevoie urgentă de acțiune.

Biodiversitate

O altă problemă notabilă din România, care a fost cauzată de evoluția către o industria agricolă, este utilizarea extrem de eficientă a pesticidelor cu toate efectele sale negative asupra biodiversității plantelor, insectelor și tuturor creaturilor ulterioare din lanțul alimentar.

În timp ce în anii de după revoluție fauna și flora au reușit să se recupereze și chiar să se extindă pe terenurile pârloage, în 2020, datorită utilizării eficiente a erbicidelor, rar se mai găsește vre-o plantă sau floare spontană în lanuri. Terenurile arabile sunt lucrate acum până aproape de drumurile adiacente, astfel încât abia dacă mai rămân benzi de flori. În România, în special pe drumurile principale, există o tendință în creștere spre tunderea sau cosirea acestor benzi. Ca urmare, plantele sălbatice atât de importante pentru insecte dispar rapid în afara zonelor intravilane.

S-au pierdut importante suprafețe de reproducere și habitate pentru păsări și vânat mic, deoarece, după cum s-a menționat deja, după revoluție, părți mari din gardurile vii înființate deja începând cu anii 1930 și extinse de conducerea comunistă de-a lungul terenurilor arabile pentru a proteja împotriva eroziunii solului au fost aproape complet distruse. Din cauza lipsei surselor de aprovizionare și a sărăciei, populația rurală a trebuit să extragă lemn de foc din aceste perdele de protecție sau ele fost îndepărtate pentru a crea teren agricol suplimentar. Drept urmare, nu există acum nici un refugiu pentru animale în peisajul deschis, iar zonele extinse de pădure sunt, de obicei, la câțiva kilometri distanță.

Pe lângă efectele crizei climatice, pierderea biodiversității reprezintă un alt risc semnificativ care afectează nu numai România, ci întreaga umanitate.

Structura fermelor și subvenții

După cum s-a menționat în prima parte, o proporție considerabilă din populația rurală, în mare parte în vârstă, trăiește încă în mare măsură din propriile produse.

Proporția tinerilor fermieri este foarte mică, iar acest fapt reprezintă o problemă fundamentală. Atractivitatea pentru tineri de a face o calificare sau de a studia în domeniul agriculturii este destul de redusă, așa cum este la fel și în cazul altor meșteșuguri tradiționale. Acest lucru se datorează probabil faptului că meseria de fermier necesită multă implicare și este încă foarte solicitantă din punct de vedere fizic. Cu toate acestea, factorul decisiv, cu siguranță, este că tinerii cu greu au șansa de a dezvolta ferma mică a părinților sau a bunicilor în așa fel încât o familie să poată genera venituri financiare suficiente din aceasta.

În timp ce în perioada de după 1990 agricultura a reprezentat de fapt o bază pentru supraviețuire pentru mulți, tinerii de azi se străduiesc să nu lucreze doar pentru a supraviețui. Alte sectoare economice din România oferă oportunități mult mai atractive, cu salarii care sunt încă mici, dar din care cineva și familia sa își permit o viață decentă.

Există numeroase programe de subvenții care urmăresc să sprijine în mod specific tinerii fermieri, dar una dintre cele mai mari probleme de când au apărut programele de finanțare UE este rata scăzută de accesare a fondurilor de către fermele mici și mijlocii. Adesea, companiile mari își pot permite să repartizeze unul sau mai mulți angajați pentru a lucra la accesarea unor astfel de surse de finanțare și, de asemenea, au puterea financiară să acopere din sursele proprii sumele necesare, de obicei, de 50% din suma finanțării.

Pentru o familie de fermieri, în care toți membrii sunt „prinși” în gestionarea muncii zilnice, care are acces slab la internet, care trăiește departe de agenții și autorități publice, este foarte greu să ducă la capăt cu succes chiar o singură cerere pentru subvenți.

Și pentru a aduce o fermă la un nivel într-adevăr performant, sunt necesare mai multe proiecte de finanțare, până când s-a ajuns la un număr de utilaje, clădiri și echipamente suficiente.

Întrucât politica românească nu a reușit în ultimii ani să aducă un număr remarcabil de ferme de semi-subzistență la un nivel superior din punct de vedere tehnic și economic, proporția fermelor mici și mijlocii de succes din România va crește cu greu în viitorul apropiat.

Piețe de vânzare

O altă problemă care este cauzată din numărul mare de ferme mici este lipsa piețelor de desfacere pentru micii fermieri.

Pare a fi paradoxal: în supermarketurile din lanțurile de retail românești sau europene cunoscute veți găsi în principal fructe și legume, dar și produse lactate, care au fost cultivate sau produse în alte țări. În același timp, mulți dintre micii fermieri se plâng de lipsa oportunităților de vânzare.

Cu toate acestea, explicația este relativ simplă: supermarketurile funcționează pe principiul (discutabil) de a putea oferi o gamă completă a tuturor produselor îndiferent de anotimpul. Și, desigur, produsele din fiecare magazin dintr-un lanț ar trebui să fie cât mai similare. De aceea au nevoie de furnizori care să poată livra bunurile relevante în cantități suficiente și de o calitate stabilă.

Un fermier la scară mică, care de obicei își vinde doar surplusul de producție, este practic exclus.

Dar chiar și companiile mijlocii pot avea dificultăți în a-și vinde produsele direct la supermarketuri, deoarece de obicei pot oferi doar o varietate limitată, în timp ce cumpărătorii unui lanț de supermarketuri preferă să aibă cât mai puțini furnizori care îi pot oferi o gamă largă de produse .

Pentru acei mici fermieri care își vând surplusul de recoltă pe piețe, situația va deveni din ce în ce mai dificilă în viitor. Numărul piețelor din orașe și la țară va continua să scadă odată cu extinderea supermarketurilor. Confortul va prevala, deoarece, din păcate, majoritatea oamenilor preferă să se aprovizioneze cu totul într-un singur magazin în loc să facă ture prin piață pentru a cumpăra fructe și legume de la fermierii locali.

Concluzie

Problemele din agricultura românească sunt multiple. De la problemele globale la cele structurale: Chiar dacă agricultura din România se va apropia în ce în ce mai mult altor țări ale UE, problemele agriculturii României trebuie văzute și prin prisma exodului rural care în continuare se întâmplă (a se vedea și articolul nostru despre acest subiect). Viața la țară trebuie sa fie din nou ună atractivă pentru tineri. Deasemenea agricultura trebuie sprijinită ca să se pregătească împotriva provocărilor crizei climatice și pentru a elimina imediat influențele încă existente, auto-periclitante ale agriculturii.

Volt are câteva sugestii în acest sens, pe care le vom trata în următoarea parte a seriei despre agricultura românească.

Punctul de Vedere al Volt

După cum am văzut în părțile anterioare, agricultura României se confruntă cu provocări majore, inclusiv probleme care amenință în mod direct acest sector economic. Dar este vorba și despre agricultură să își respecte responsabilitatea socială prin modul cum gestionează resursele naturale exploatate, cum ar fi solurile, fauna și flora, apa (freatică) și substanțele nutritive.

Volt are o serie de soluții, un extras din care am dori să vă prezentăm.

Garduri vii de protecție și renaturare

Pentru a contracara efectele crizei climatice, în România trebuie luate măsuri imediate pentru restabilirea și, mai mult, extinderea gardurilor vii de protecție de-a lungul zonelor agricole.

În plus, restaurarea zonelor umede drenate și reîmpăduriri semnificative pot întârzia deșertificarea progresivă și, în cel mai bun caz, o pot opri.

Irigare

Acolo unde este posibil, trebuie construite sau extinse sisteme de irigare eficiente. Pe lângă metodele clasice de extragere a apei de suprafață și din fântâni, aceasta include și colectarea și stocarea apei de ploaie.

Stocarea apei de ploaie are două avantaje:

- Apa din ploaia abundentă, care infiltrează pământul doar într-o mică măsură și, prin urmare, curge la suprafață, nu se pierde complet.

- Extracția apei din râuri sau apele subterane poate avea foarte repede consecințe negative dacă consumul este prea mare, astfel încât această utilizare trebuie redusă cât mai mult posibil.

Adaptarea culturilor utilizate

Fermierii trebuie încurajați să-și schimbe rotația culturilor și să cultive culturi care pot face față mai bine condițiilor climatice în schimbare. Culturi precum inul sau cânepa pentru producerea de fibre sau camelina pentru producția de ulei ca înlocuitor de combustibil, la fel ca meiul, ar trebui să devină o parte integrantă a agriculturii.

Volt susține cântărirea pragmatică a oportunităților și riscurilor plantelor cisgenice pe baza cercetărilor științifice (plante modificate genetic, care, totuși, NU conțin nicio genă din o altă specie), pentru a spori adaptarea plantelor la anumite condiții de mediu (secetă), dar și pentru a reduce utilizarea pesticidelor.

Fermierii trebuie încurajați și, dacă este necesar, obligați, să reducă riscul de eroziune a solului prin refacerea stratului de humus din sol, să stocheze CO2 în sol și să crească capacitatea solului de a absorbi apa.

Biodiversitate

Pentru a reduce consumul de pesticide cerem promovare masivă a utilizării roboților pentru combaterea buruienilor, de preferință cu roboți care combată mecanic plantele sălbatice. Trebuie să ne asigurăm că acești roboți lasă neatins un număr minim de plante sălbatice din fiecare specie.

Promovarea utilizării produselor de protecție a plantelor, care sunt utilizate și în agricultura ecologică și au mai puține efecte negative.

După cum am menționat deja la punctul 1, solicităm, de asemenea, crearea de garduri vii de protecție, renaturarea și împădurire, care pot contracara scăderea biodiversității.

Structura fermelor și subvenţii

Ca un prim pas important, finanțarea UE pentru agricultură trebuie să fie legată mult mai strâns de îndeplinirea cerințelor pentru o agricultură durabilă.

Accesul la fonduri trebuie să fie mai ușor pentru întreprinderile mici și mijlocii.

Promovarea tinerilor fermieri

Pentru a contracara îmbătrânirea masivă a sectorului agricol românesc, tinerilor fermieri trebuie să li se acorde un sprijin mult mai mare. Programul existent pentru promovarea tinerilor fermieri prevede o sumă maximă de finanțare de 50.000 de Euro. Această sumă trebuie crescută semnificativ.

Tinerii trebuie să fie atrași în agricultură ca un domeniu atractiv de angajare prin campanii de imagine.

Formarea profesională duală în agricultură trebuie introdusă în școlile profesionale.

Piețe de vânzare

Deoarece micii fermieri nu au acces direct la supermarketuri în scopuri de comercializare, fermele mici cu condiții bune de dezvoltare trebuie să fie sprijinite în creșterea lor.

Trebuie promovate cooperativele locale de comercializare și centrele de colectare a fructelor și legumelor.

Educație socială

În școli trebuie introduse lecții pentru a explica subiectul complex al agriculturii și impactul acesteia asupra societății în ansamblu.

Școlile trebuie să predea utilizarea responsabilă a resurselor naturale și consumul acestora.

Cereri suplimentare

Pe lângă soluțiile pe care Volt le consideră necesare pentru problemele abordate în postările anterioare, avem și alte măsuri în programul nostru politic de bază.

Întrucât acesta este un subiect foarte amplu, care afectează și multe alte domenii, vom reveni la el în repetate rânduri în articolele viitoare și vom aprofunda subiectul agriculturii din România, inclusiv sugestii suplimentare cu privire la modul de abordare a oricăror probleme.

...

Autor:

Născut în 1977 lângă Ingolstadt, Bavaria, Germania, Europa.

Acasă la Ciolănești, Teleorman, România, Europa.